Martie: Petru Grădinaru

Îți voi lăsa, bruma de avere 

 

Trăia în vale o bătrână,

Singură-n gospodăria ei frumoasă,

Harnică era ca o albină,

Cu Azorică-al ei pe lângă casă.

 

Vorbea mereu cu el bătrâna

Cu credinciosul brav cățel,

Îl mângâia cu drag, cu mâna,

Zicându-i:- Sărmane mititel,

 

Mă văitam noaptea-n durere,

Ființă fără grai, tu, mă citeai…

Preluai totul cu a ta putere,

Şi pricepeam atunci când tu scânceai.

 

Rămâi orfan fără de mine

Şi cine te-o mai mângâia, hrăni?

Se-ndură-ale noastre vecine?

Tu fără mine te-ai putea răni!

 

Prinzându-te-ntr-un laț făcut

De omul rău fără pic de suflet,

Cu ură în el născut,

Văzându-te singur în al tău umblet.

 

De plec, fac o înțelegere,

La un notar, un simplu testament,

Lăsându-ți bruma de avere,

Pentru credință și devotament!

 

Şi mulțumită, Azorică,

Plec şi plec chiar și împărtășită,

La cele veșnice fără de frică

Lăsându-ți bun stăpân, plec liniștită.

Leave us a Message