i-am vorbit gândului cu numele tău de tine/ Uitare

 

Te-am pierdut și cred că m-am pierdut și pe mine

în goana de a-ți mai diviniza chipul încă,

cu penițe rupte din câte un colț de eu

 

și am făcut un pact cu Universul și cu mine

și te-am dat la schimb pe fericire

mi-am ademenit gândul cu numele tău

și l-am suflat cu cele mai reci buze

și i-am vorbit de boala care mi-a lăsat cicatrici fine, difuze

și…

 

i-am vorbit gândului cu numele tău de tine

ca unui copil bolnav pe care îl încânți la moarte

 

de suferința-mi zgomotoasă i-am citit aievea,

un fel de cataractă emoțională –

o opacizare a sufletului până la pierderea lui,

iar gândul tău- flămând, fierbinte-

mă mai săruta încă de rămas bun

 

i-am cântat gândului cu numele tău un cântec de leagăn

care să-i aline somnul într-un abis făr’ de nimic,

i-am cântat prelung,

dulce și

zadarnic

precum propriului copil nenăscut,

apoi l-am lăsat să plece.

 

Niciodată nu mi-a fost în suflet mai rece