Plăieșul și Ivanușca
Aplecat pe cal lasă-n urmă bătrânile livezi,
Cum vântu’ zboară pe sub cupola plumburie
Privind în galop șesuri cu-ale lor cirezi
Și o scrisoare de la Kazaci, Îvanușca-i scrie…
Alături de călăreț saltă câinele Andrușca,
Lătrând la cirezi, vărsându-și mânia
Plăieșul drum face cu biciușca,
Gonind ca vântul către Zaporojia.
Ivanușca-l așteaptă-n plâns de cu seară
Pe iubitul ei, din neamul geto-dac
Nedormind în vechea chilioară
Visând aievea că-i intră-n cerdac.
Plânge zicând:- Nu-i de la mine începutul;
Nu trebuie făcută o diferență
Tata, iubitul meu a trecut Prutul
Te rog, acordă-mi o ultimă dorință.
Ivanușca plânge ca la înmormântare.
Intră plăieșul cu calul de căpăstru…
Auzind-o Atamanul la suflet îl doare,
Trecând la-ntâmpinare:- Voinice, ești de-al nostru!
La Mica Unire
Târgul Ieșilor a prins viață,
Piața-ncepu să vuiască,
Spre cer cușmele se-nalță,
Se strigă: Cuza trăiască!
Bucurii au moldovenii
Că vor sta uniți mereu
Cum au făcut și străbunii,
Toți ca unu-n ceasul greu!
S-a încins o horă-n piață
De români ce-au dus-o greu,
Poveri mari din a lor viață
Puse de străini mereu.
Strigau în cor moldovenii:
Cuza Vodă să trăiască!
Să-l aleagă și muntenii,
Toată Țara Românească.
Din vioară, bucuros,
Cânta Chiriac Furtună,
Ocaua lui Cuza-i bună,
Trăgând de arcuș în jos!
Ocile să le mărească
În sfânta Țară Românească,
Traiul bun la noi să crească,
Cuza Vodă să trăiască!
Rugăciuni urcau la cer
Prin cruci, dese, de la om,
Toți odată aceeași cer:
„Noi îl vrem, pe Cuza, Domn!”