[Amintiri sortate pe anotimpuri]

Închid ochii, imi încrunt fiecare trăsătură a feței

Și îndrăznesc să plâng cutremurator de tare

Astfel încât, poate,

Produc un seism sufletesc până la tine-n suflet

 

Până să-mi antrenez plânsul atât de mult însă

Caut în colțul amintirilor cu tine

strigându-le după cuvintele cheie

Ordonate pe anotimpuri

 

Vara petrecută cu tine

Mereu prea scurtă

Pe bănci vechi și decolorate

În parcuri pustii, slab luminate

În care încalcam legea matematicii și propuneam

1 cu 1 e tot 1

În care mi-era indiferent dacă sunt acoperită sau nu

De cerul de deasupra mea

În care vorbeam de colțuri de stele

Și cum am sa te pictez cu cele mai fine acuarele

Ca și cum nu vei mai exista după ce voi fi terminat…

Ai râs

Te-ai depărtat.

 

 

Toamna mi-aruncai culori dintre cele mai calde

Pe antarctica-mi pustie de plecarea ta

Doar la privirea-ți calda, azurie

Ma prosternam adanc ‘naintea ta.

De parca te-ai fi ținut de promisiune si mi-ai fi creat

O nuanță tomnatică cu numele meu

Tot ce mi-ai lăsat în suflet însă

Era o ceață densă care se risipește greu.

Am plâns

Nu ți-a păsat.

 

Iarna era pretextul unei îmbrățișări lungi, far’ de final

Strânsă, ‘ndrăgostită, imposibil d-evocat într-un jurnal

În care mâinile-mi reci și-amorțite îți cautau frenetic

Degetele – singura sursa de căldură pentru care aș fi plătit cu viața

Ai ales să lași frigul, în locul privirii tale, să-mi cuprindă fața

Lipsindu-mă de orice simț fonetic

Aș fi vrut să te strig pe nume și nu am putut

M-ai avut

Și ți-a trecut.

 

Primavara nu există în calendarul tău și al meu

Primăvara țin doliu

Primăvara e anotimpul în care ai plecat și nu te-ai mai întors vreodată

Primăvara mi-amintește când vom fi noi mereu:

Niciodată.