Nouăsprezece soldați germani

 

Liniștea nopții este spartă de huruitul infernal al tehnicii de luptă fasciste. Pe întinsa vale,dinspre Bacău către Bârlad, trec batalioane naziste în mare grabă. Tancuri panzer,autoşenelate,camioane ticsite cu soldați, unii chiar răniți,tractau tunurile grele aducătoare de moarte, căruțecu cai de tracțiune,motociclete cu ataj pe care erau montate temuta mitralieră, ZB -53,de fabricație cehoslovacă.Orașele și satele românești erau între ciocan și nicovală, între nemți și ruși. Oamenii erau îngrijorați facându-și fel de fel de închipuiri. Războiul este aducător de moarte și de pierderi materiale în rândul populației civile.

Germanii trec înspăimântați și grăbiți către Bârlad lăsând în satul meu natal nouăsprezece soldați răniți.După o zi,doi dintre ei au decedat și au fost îngropați de bunicul meu,Mitrea, și de vecinii săi în cimitirul Bisericii din sat.La morminte li s-au pus cruci din salcâm fără înscrisuri și văruite ca toate celelalte. Soldații germani, în număr de şaptesprezece, au făcut tabără în pădurea de salcâm care era situată la circa trei sute de metri-vest de sat.

Pe coasta dealului, proprietatea bunicului,păștea sforăindfrumosul cal de tracțiune pe care nemții îl strigau Otto! Bunicului îi era tare drag! Îl adăpa, îl săcela,dorea să-l păstreze dând

altceva la schimb.Soldații erau civilizați, făceau schimb de alimente cu sătenii,dădeau o gamelă cu zahar cubic pe cinsprezece ouă de pasăre.Dădeau ulei și ciocolată șiprimeau în schimb găini, plante medicinale,pâine, lipiiși petrol.Unii din ei foloseau petrolul pentru rănile care erauinfectate.În fiecare zi,la bunicul veneaudoi soldați cu părul auriucare primeau alimente gratis. Avea moșul gospodărie: două vaci cu lapte,doi viței, patru porci, doi boi folosiți la arat și la cărat de pe dealuri, găini și zece oi.

Soldații în lacrimiarătau poze cu familia din Germania, spunea tata, la fel zicea șibunicul. Ce copii frumoși și ce soții minunate și frumoase aveau nemții! Unul cânta la acordeon sătenilor, curgându-i lacrimile pe burduful acestuia.

Într-o dimineață, napasta s-a abătutpeste satul nostru. Rușii au înconjurat satul cu tancurile.Au scotocit peste tot, în case și în podurile lor,în grajduri,beciuri, în căpițele de făn și în cele de coceni.Cei şaptesprezece soldați germani sunt descoperiți în pădure și aduși în sat cu mâinile deasupra capului.Un colonel rus interoghează fiecare german în parte,totce spunea se consemna într-un caiet de către un soldat rus.Colonelul cheamă toată suflarea satului la elpentru a fi martori la execuția nemților. Soldații răniți sunt așezați în genunchi cuspatele la plutonul de execuție și împuşcați în cap. Tot în cap a fost împuşcat bidiviul Otto.

În timp ce bunicul povestea tatălui meu,l-am întrerupt întrebând :

– Bunicule, cu Otto ce au avut rușii?

– Ei, Otto…era și el neamț!

– Nu era cinstit să ți-l dea ție? Că doar l-ai cerut! Apoi ți-au luat viteluşa și porcul?

– Băiete! Dacă ziceai ceva,te împuşcau cât ai clipi din ochi!Apoi, colonelul m-a pus să aleg opt oameni din sat (povestea bunicul), printrecare și eu,mă foloseau ca translator și de a transmite ordinul lui.Opt oameni cu cazmale, lopeți și târnăcoape trebuiau să sape groapa pentru fasciștii uciși și cal.

În timpul execuției, sătenii au fost traumatizați! Boceau femeile ca pe ai lor consăteni. Un soldat russ-a răstit la elesă tacă, colonelul însă l-a oprit probabil să continuie ritualul creștinesc. Copiii satului, după execuție, tresăreau noaptea din pat plângând, care aveau spaimă erau descântați de lichiturăde cătrefemeile bătrâne. Cei șaptesprezece soldați germaniau fost îngropați impreună cu Ottoîn râpa numită Oancea, care este învecinată cudrumul din vest de sat.

Soldații ruși au stat aproapeo săptămână în sat, așteptând pe alții! Au luat cu forța porci,oi,capre, găini,viței, vin,și cine se împotrivea era împușcat.

Noaptea umblau după femei prin sat, băteau în geam și întrebau răstit :

– Hazaica? (femeie?)

– Net Hazaica! (nu femeie!) răspundea stăpânul casei,apoi plecau.

Cei mai răi erau soldații ruși care aveau ochii mici. În una din zile,pe bunicul îl

vizitează colonelul rus cu doi soldați! Intră cu toții în casă și își aruncă ochii la icoane. Bunicul avea trei icoane catolice,rămase de la bunicii săi. Văzând palcovnicul,îngenunchează și se roagă, apoi bagă mâna în buzunar, scoate unsprezece ruble de argint spunând dând din cap:

– Pajalusta, haraşo romînski!

Pune un soldat să scrie un document în limba rusă, apoi pleacă. Nici un soldat rus nu a mai călcat în bătătură. După plecarea colonelului și a soldaților săi,au venit alții, dar bunicul le arăta documentul, salutau și plecau.

În Puiești, județul Vaslui, localitate la numai șapte kilometri de Vadurile, o domnişoară vrednică de toată lauda, frumoasăși temerară, adăpostește un tânăr soldatgerman, cu riscul vieții, până în anul 1946, când se predă autoritătilor  române și pleacă în Germania. După un an, părinții lui îl trimit să le aducă nora acasă.

Am povestit la mulți tragedia din sat!

La o confruntare dintre nemți și ruși, unconsătean Radolovicieste prins între cele două tiruri și împuşcat.

În timpul stagiului militar,când eram de planton schimbul doi sau trei, depănam amintiri,desigur și tragica soartă a soldaților germani și cum temerara domnişoară a putut ascunde soldatul neamț. Concluzionam numărând paşii pe holul companiei Transport și Atelier, Dej:Numai dragostea învinge moartea!

*****************************