Roxana Apostol
Lună plină
Pădurea-ncremenește-n șoapte.
În întunericul nopții dintâi,
Ceru-i plin de pistrui.
Năpustindu-și picioarele-s reci,
Fără armă-n linia-ntâi,
Luna surprinde cu-n ocean de agonie.
Gonește liniștea, îmblânzește umbre;
Aleargă-ncercarea nopții de-a se supune.
Stârnește-n taină o ploaie de foc;
Dispare-n zare, printre stele-și face loc.