Ciurușniuc Alexandra
Suflet vechi
Un suflet vechi,
O gândire nouă…
Ştii să iubeşti,
Dar urăşti…
Ții minte,
Dar vrei să uiți.
Atât de diferit
Ca o idilă în penumbra nopţii..
Priveai cu nepăsare
În lacul adânc al somnului etern…
Te priveai în oglindă,
Admirând golul din tine,
Ştiindu-se uitat,
Simțindu-te reînvocat.
O petală
O petală,
Roşie ca sângele
Ce se scurge prin vene…
Atât de fragedă
Se luptă singură
Cu gerul de iarnă,
Cu vântul năprasnic
Şi crede că va burui,
Însă, cu cât încearcă mai mult,
Se scufundă mai tare-n amărăciune…
Era însă
Doar o petală
Roşie ca sângele
Ce se scurgea prin vene.
Semne
Un foşnet ,
Îl simt,
E o frunză,
Cade,
Tu o calci în picioare,
O simt ,
Şi mă doare.
Nu te opreşti ,
Deşi ştii,
Calci fiecare frunză,
Fiecare mugure,
Îl distrugi.
Scobeşti adânc în scoarţă,
Îmi laşi semne în viaţă.
Poem fără titlu
Un boboc înmugureşte
În pământul negru,
Soarele,
Singurul său suflet,
Singurul far din drumul său,
Răpit de ploi…
Un dor nostalgic
îl copleşeşte,
O sete iremediabilă
Îl ucide…
Vântul îi alungă ploaia,
Soarele apune,
Frigul îşi clădeşte casă
În rădăcinile sale.
O ploaie acidă
Îi pătează puritatea,
Un fulger
Îl sträpunge
Sufletul îi arde,
Inima-i îngheaţă.
Noaptea a venit…