Amalgam de trăiri prin tine, Crăciun Denisa
Să-mi fii medicament
Să mă vindec de mine
Să-mi fii transfuzie de sânge
Am pierdut tot gândindu-mă la tine.
Să-mi fii nervuri pe frunză
Să mă simt
Să-mi fii somnifer
Să nu mai scriu ca o insomniacă
Să-mi fii al treilea ochi
Să pot privi dincolo de mine
Să-mi fii strat de piele
Epiderma nu mi-e deajuns
Ca să ajung s-ating soarele
Să-mi fii ploaie
Ca să ştiu cum se simte asfaltul, lovit din plin
Să simt cum e să cad din cer şi
să ajung în forma lui lichidă
căci asta sunt
două oceane paralele
Să-mi fii lacrimi
Să simt cum mi te usuci pe piele
Să-mi fii scoarţă
Să simt cum se aşază lucrurile reci pe mine:
prima ninsoare, bruma, fiinţele umane
Să-mi testez anduranţa
Prin tine.
Fi-mi spaţiu infinit!
Mă simt închisă într-un obiect insuficient oxigenat
Colac de salvare,
Simt că plutesc in derivă
Sau o simpă zi de Crăciun
Să ştiu cum se simte bucuria arhicunoscută
Dar netraită la vârsta de jumătate din Pluto
Şi-o aruncătură de băţ,
Împărţite la numărul bătăilor de inimă când te văd.
Să-mi fii inimă
Pe-a mea am pierdut-o pe drum
În timp ce scriam.
Înmoaie peniţa în pupila mea, Crăciun Denisa
Înmoaie peniţa în pupila mea,
Poţi descrie în cuvinte ce văd eu?
Atinge-mi mâinile reci
Dacă există ceva mai rece de atât?
Da,
sufletul.
Sufletul meu e vremea
în cele patru anotimpuri,
dar în milisecunde.
Dacă ar exista ceva mai scurt decât milisecunda,
atunci ar fi numele meu.
Agitaţia gândurilor mele.
Încearcă să mă vindeci,
pe fundal de pian,
să-mi opreşti tornada din minte
şi numeşte un singur climat pentru mine,
dacă ai puterea,
dar fă-o fără să m-atingi:
E posibil să fiu contagioasă.
Dă-mi o destinaţie, un nume
mi-e imposibil să mă autoidentific.
Încearcă măcar să mă aduni,
Ca pe frunze,
Pentru că da, e imposibil sa fiu doar aici,
Cu tine
Sunt prizoniera gândurilor şi în alte galaxii,
Ordonate alfabetic,
Cu Z indice infinit.
Nu mă întreba ce văd.
Descrie,
Descrie-mă singur,
scăldând peniţa în pupila mea.
