Va  veni…

 

Va veni vremea când vom da socoteală,

Pentru noi, pentru tot,

Vor veni frigul lor și multă răceală,

Și parcul va fi mort.

 

Se va ofili si veșteji,

Cum să îl țin viu?

El nu poate vorbi!

De-ar vorbi, nici nu știu…

 

Oful lui e unul mare,

Ca al iernii crivăț,

În inimă lanțurile se țin tare

Și  habar n-am cum să le curăț.

 

Spre finalul zilei…

 

Spre finalul zilei, când soarele dispare,

Rămâi cu mine

Deoarece întunericul reapare!

Mi-e frică singură,

Vino, te rog, și protejează-mă,

Nu îmi face aseamenea figură!

Am căutat răspunsuri la întrebări,

Dar fără rost…

De ce sunt atât de multe gări?

Pe un peron gol, lipsit de viață,

Te voi aștepta…

Vino mai repede, fără tine mă pierd în ceață!

Habar n-ai cât de mult însemni pentru mine…

Esti speranța mea!

Oare sunt și eu la fel pentru tine?

Oare tu te gândești sau simți la fel ca mine?

Habar n-ai cât te-am așteptat!

Daca tu nu, atunci cine?

 

Într-o noapte de vară…

 

Să vină o noapte  de vară cu călduri sufocante

Poate așa îmi va reînvia sufletul,

Și așa vor disparea acele ciori agasante!

Stau de mult timp și îmi înnegresc viața,

Cu croncănitul lor asurzitor,

Și speranțele mele, visurile mele sunt legate cu ață.

Se țin lanț și nu se vor opri

Deoarece ele au un scop,

Și uite așa sclipirile vieții mele vor fugi.

O să pleci și tu la fel ca ceilalți,

Ce pot să spun? sunt plictisitoare!

Doar cei cu suflet sunt oameni adevărați!

Se va alege praful odată și odată

De cei fără inimă,

Și cei fără inimă nu au parte de dragoste adevarată!

 

Cu rândul

 

Spre a reînvia și a muri

E doar un pas,

Plus o grădină minoră,

Oamenii spun da sau pas,

Dar ei fetele false le adoră.

 

Carduri, cete și grămezi,

Se îmbulzesc deodată,

Se uită urât la tine, vezi,

Și arama pe față-și arată.

 

Silicon, botox și gene false,

Astea sunt noutățile,

Sufletele se vând pe casă

Și inimile devin nulitățile.

 

Cu rândul, vin și merg,

Apar când dai de bine,

Ăsta e adevărul, deci încerc,

Povestea și dezgustul să le țin în mine!